Tabu
BEAUTY

Trendurile toxice de pe TikTok în domeniul beauty

Joaca de-a frumusețea pe rețelele de socializare poate avea consecinţe grave, atrag atenţia specialiştii.

Trendurile de peste ocean ajung cu rapiditate şi la noi în ţară. Şi se răspândesc prin postrări pe TikTok. „Eu nu cred în ele. Dar gomajul cu mălai, gomajul cu tărâțe de grâu, uleiul de măsline fiert cu puțină mentă. Demachiantul cu smântână”, spune o femeie. 

„Trebuie ca cei mai puțin naivi, să întărească rândurile și să mă combată. E frumos să fii frumos pe rețele. Este un act de curaj. este o alegere, este dovada că grădina e vie și necontaminată”, a declarat Corina Chiran, influencer. 

Medicii atrag atenția că astfel de tratamente făcute în afara unei clinici specializate sau alegerea unor produse care nu sunt testate dermatologic pot face mai mult rău decât bine. „Are multe beneficii pentru ten, îl face mai hidratat însă o să fie contaminat și cu paraziți și bacterii pe care punându-le pe fața poți să riști să faci infecții, să-ți deteriorezi tenul și să ajungi la complicații”, a declarat Alex Lupoi, medic rezident chirurgie plastică.

Un alt leac minune promovat de influenceri ar fi coaja de banană. Dermatologii spun că și în acest caz pot apărea complicații. „Coaja de banană se poate irita foarte tare, pentru că este luată şi frecată de piele. Au fost pacienți care au aplicat pastă de dinți și zeamă de lamie la nivelul fetei pentru pete pigmentare cu reacție dermatită de contact”, a declarat Briggita Mihai, medic dermatolog, citat de observatornews.ro.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Părul, niciodată în vacanță

realitatea

BRILLIANCE, un gloss pentru o manichiură plină de strălucire

realitatea

Editia a II-a Top Beauty Trade Show

realitatea

Ce NU trebuie sa faci intr-un Cat Eye make-up

realitatea

Rutina de îngrijire a tenului pe care trebuie să o urmezi în fiecare etapă de vârstă

Andreea Damian

De ce ar trebui să aplicați protecție solară înainte de oja semipermanentă

Andreea Damian

Scrie un comentariu