Tabu
HEALTHSlider

Un nou vaccin antiCovid! O veste bună: costă mai puțin

Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca împiedică apariția simptomelor Covid la 70% dintre persoane, potrivit datelor unui studiu clinic efectuat la scară largă.

Este atât un triumf cât și o dezamăgire, după ce vaccinurile Pfizer și Moderna au arătat o rată de protecție de 95%, transmite BBC. Însă, injecția făcută de Oxford și AstraZeneca este mult mai ieftină, mai ușor de depozitat și de transportat către toate colțurile lumii față de celelalte două. Astfel încât va juca un rol important în combaterea pandemiei, dacă este aprobat de autorități.

În ce condiții va atinge o protecție de 90%

Există și date interesante care sugerează că perfecționarea dozei ar putea mări protecția la 90%.

Cercetătorii de la Oxford au efectuat procesul care normal durează 10 ani pentru dezvoltarea unui vaccin în aproape 10 luni. Guvernul britanic a precomandat 100 de milioane de doze ale vaccinului Oxford, destul cât să imunizeze 50 de milioane de oameni. Mai mult de 200.000 de voluntari au fost implicați, jumătate în Regatul Unit, restul în Brazilia.

Au existat 30 de cazuri de Covid la oamenii care au primit două doze de vaccin și 101 de cazuri la cei care au primit o injecție falsă.

Cercetătorii au spus că funcționează în 70% dintre cazuri pentru a proteja împotriva Covid. Când voluntarii au primit două mari doze, protecția a fost de 62%, însă a crescut la 90% când oamenii au primit o doză mai mică urmată de una mai mare. Nu este clar de ce există o diferență. „Suntem foarte mulțumiți de rezultate”, a declarat, pentru BBC, profesorul Andrew Pollar, principalul investigator al studiului.

El a spus că datele obținute din eficiența de 90% sunt “interesante” și ar putea însemna că “vom avea mult mai multe doze pe care le vom putea distribui”.

Vaccinul este un virus de răceală obișnuit modificat genetic care a fost folosit pentru a infecta cimpanzei. A fost modificat pentru a opri apariția unei infecții la oameni și pentru a transporta schema unei părți din coronavirus, cunoscută drept proteina țepușă.

Odată ce schema se află în corp, el începe producția proteinei țepușă a coronavirusului, pe care sistemul imunitar o recunoaște ca o amenințare și încearcă să o elimine. Când sistemul imunitar vine în contact cu virusul adevărat, știre ce să facă.

Vaccinul poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce înseamnă că poate fi distribuit către fiecare colț al lumii, spre deosebire de cele dezvoltate de Pfizer/ BioNTech și Moderna, care trebuie ținute la temperaturi mult mai scăzute.

ARTICOLE SIMILARE

Diego Maradona, legenda fotbalului și eroul cinematografiei

Ciocîrlan

Ce exerciții să faci pentru a nu-ți pierde memoria în era digitală

realitatea

De ce ne este mai greu să ne trezim când este frig?

Andreea Damian

Colette este cel mai recent film despre cum bărbații și-au asumat pe nedrept munca femeilor

realitatea

Blue Monday 2023. Astăzi este cea mai deprimantă zi din an

Andreea Damian

Fostul iubit șterge din nou pe jos cu Kim Kardashian

Andreea Damian

Scrie un comentariu