Home > Agenda > Invitație la o “Cină cu ficat și inimă” de Mihaela Apetrei

Invitație la o “Cină cu ficat și inimă” de Mihaela Apetrei

15 februarie 2018

FACEBOOK. Status: Mâine seară avem piept de rață cu sos de rodie și fructe de pădure. O bucurie de gusturi (să nu aud prostia aia, „curcubeu în cerul gurii“, că sunteți eliminați din start).

Se ridică, gândindu‑se să meargă direct la cântar. Dintr‑un buzunar al hainei îi sună telefonul — un țârâit sim­plu, de telefon vechi.

— Alo?

Auzi vocea dogită a lui Alice.

— Murki, azi nu ajung. Să scoți tu tâmpeniile lui Sven de pe pereți.

— Ok, dar…

— Sper că o să ai decența să nu mă‑ntrebi nimic. Scoate‑le și gata.

— Nu asta voiam să te‑ntreb, Alice. Mă interesa dacă ești bine.

— Sunt bine, de ce dracului să nu fiu?

— Păi, ziceai că nu ajungi?

— Mă duc la salon, fraiere! Am programare la spa. Ai fi vrut tu să nu‑mi fie bine.

Aceeași Alice.

— Ai mâncat sufleul de flori de dovleac?

— N‑am avut chef, îl mănânc azi.

— Azi n‑o să mai fie bun, Alice. Aruncă‑l, îți fac eu altul.

Bineînțeles. Găsise proporțiile perfecte, încorporase perfect ca gust și textură și mirodenia, alta de fiecare dată — acum pusese o porție bunicică de crăciuniță și limba soacrei. Știa că poate provoca intoxicații grave dacă este consumată în doze mari — dar era deopotrivă și terapeutică, dacă știai cât să pui. Voia s‑o vindece sau s‑o otrăvească pe Alice? Habar n‑avea. Punea mirode­nia doar cât să echilibreze. Nu, nu gustul, ci stările ei. Învățase cât trebuie ca s‑o potrivească din furie sau arțag. O „dregea“ pe Alice ca pe‑o mâncare, într‑atât de departe îi mersese măiestria. „Murki, bucătarul de oameni.“ Ah, ce titlul bun de pictură. Nu de pictură. De carte. Nu, de film. Zâmbi. Apoi băgă telefonul înapoi în buzunar, căci Alice închisese de mult, fără un „mulțumesc“, fără „la revedere“.

Aruncă un ochi spre ecranul laptopului. „Deja sunteți cinci. În cinci minute. Pieptul de rață face minuni. Dar esența e‑n altă parte, tâmpiților.“ Se simțea epuizat, ca după o cursă lungă. Oare cât o să‑l mai țină curelele? Își pierdea suflul pe măsură ce câștiga alte lucruri. Va ajunge la capăt, fiindcă trebuia să ajungă. Fără capătul ăla ar muri oricum, ar muri fizic, strivit de propria gre­utate. Și‑a adus aminte de cântar, spre care plecase îna­inte să sune Alice. Se descotorosi cu greutate de haine, apoi urcă pe instrumentul de tortură. 157,2 kg. Îi venea să chiuie. Nu slăbise decât trei kilograme, dar pentru el era o minune. Merita un mic dejun minunat. Carpacio subțire de vită, prune uscate, bucățele de gutuie coaptă pe plită, cu pielița un pic arsă și crăpată, alune de pădure și frunze proaspete de valeriană. În bolul alb, fiecare ingredient lucea, întărindu‑și culoarea. Roșu, violet, gal­ben, crem și verde-crud, stropite cu sos negru de rodie și unse cu un strop de ulei de măsline. Piper și o pișcătură de sare. Deasupra, o bucată de pâine albă, pe care plutea o felie topită de brânză gouda. A făcut o poză castronu­lui, apoi a pus‑o pe Facebook. „Să‑nceapă adorația.“ Îl umfla râsul. Oamenii dădeau „Îmi place“ oricărei poze, dar n‑aveau răbdarea sau dorința să priceapă un gând izvorât din suflet, cu care trăiseși poate zile și nopți și, într‑o clipă anume, ți‑ai făcut curaj să‑l scoți afară și să‑i arăți lumina zilei. Și gândul tău se oxida și‑și pier­dea prospețimea, ca un măr tăiat uitat în soare. „Dar ce‑i nou în asta…“ Dădu din mână plictisit. „Librăriile sunt goale, iar sălile de teatru sunt pline. Arta trebuie servită în bucățele mărunte, să nu te îneci cu ea. Ba chiar gata mestecate. Teatrul este un bol cultural per­fect. Dacă reușești să pui și mult zahăr, să râdă lumea, atunci e și mai bine.“

Și‑a adus aminte de umami. Dar asta era altceva: gus­tul gusturilor, venit de la japonezi. De mirare cum așa un popor cumpătat și grijuliu într‑ale mâncării născo­cise un nume pentru cel mai minunat, dar cel mai nociv dintre gusturi. UMAMI. Se linse pe buze și începu să se îmbrace pentru serviciu. Era aproape 8:30, n‑avea cum să ajungă la timp. Dar nu mai conta, Alice tocmai îi spusese că nu vine azi. Nu credea treaba cu spa‑ul, dar măcar se liniștise, însemna că nu i s‑a făcut rău de la mâncarea lui. Mereu trăia cu spaima asta, că le face rău celorlalți, dar n‑avea de ales, chiar trebuia să presare plantele, altfel nu ieșea nimic. Mâncarea rămânea bună, dar ineficientă.

Măselarița, ciumăfaia, leandrul, limba soacrei, toate erau condimentele lui secrete, pe care le picura doar cât avea nevoie, nu mai mult, ca să smulgă, odată cu poveștile, și ce se afla în spatele lor, sentimentul profund și definito­riu al personalității celuilalt.

Bretelele trebuiau strânse încă un pic, ce minunat sentiment de ușurare. Pantalonii vineții cu dungi subțiri oliv i se lipiră de corp pe sub bluza largă de mătase groasă, cu broderie. Știa și el că este un personaj grotesc, dar avea stilul lui. Grăsimea nu‑l împiedica să se îngrijească, ba chiar cu o oarecare cochetărie.

A tras pe deasupra haina lungă ca un anteriu și a apucat din raft cartea cu rețete vrăjitorești, cea pentru Sophie. „Dacă ești acolo, te scot eu la lumină…“ Simțea că ceva nu este cum trebuie, câteodată părea că vede sub coaja Sophiei o altă persoană, altădată i se părea că s‑a înșelat ca un prost, văzând ceea ce voia de fapt să vadă. Îl irita și că nu se putea liniști din goana asta, de parcă ar fi fost ceva să‑l intereseze. „Cred că mi‑e teamă de ea.“ La gândul ăsta, a închis cartea cu un pocnet, a azvârlit‑o pe blatul negru de granit și a ieșit pe ușă în trombă, uitând să mai armeze alarma.

(fragment din cartea volumului “Cină cu ficat și inimă” de Mihaela Apetrei care se va lansa vineri, 11 mai 2018, ora 19.00). Intrarea este liberă.

Mihaela Apetrei a absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universității București. A fost jurnalist timp de zece ani, apoi trainer de Public Speaking mai bine de 15 ani, perioadă în care a pregătit peste 1500 de profesioniști din peste 350 de companii. În 2012 a publicat cartea Mai bun, mai încrezător, mai puternic, ca prezentator, dedicată tuturor celor care vor să-și îmbunătățească abilitățile de prezentare. Este coach certificat internațional, traducător și redactor pentru editurile Trei și Publica.

Articole asemanatoare
Zdob si Zdub lanseaza un nou videoclip inaintea show-ului aniversar!
Randi, danseaza ca sa uite?
Markus Schulz lanseaza o noua piesa alaturi de KAZIBO Music!
Carmen Negoita sustine produsele BIO !

Loading...

Comenteaza acest articol

Invitație la o “Cină cu ficat și inimă” de Mihaela Apetrei

by Dora Constantinovici   4 min
0