Tabu
LIFESTYLESlider

Oamenii religioşi sunt mai fericiţi

Un grup de cercetători a comparat viețile oamenilor religioși și ale celor care nu cred în Divinitate, din peste 20 de țări majoritar creștine, inclusiv Statele Unite, Mexic și Australia, și au ajuns la concluzia că oamenii religioși practicanți sunt mai fericiți.

Oamenii religioși sunt de obicei și mai „implicați civic”, adică tind să meargă mai des la vot sau să formeze o comunitate solidă, care să funcţioneze ca o reţea socială.

În plus, studiul a constatat, de asemenea, că implicarea în comunitățile religioase coincide cu alegeri mai sănătoase privind stilul de viață. Cu toate acestea, oamenii religioși fumează și beau alcool, dar cu măsură.

Se pare că oamenii religioși nu sunt mai sănătoși. Deși un studiu efectuat pe o perioadă de 28 de ani, în California, a arătat că persoanele ce practică viaţa spirituală au o rată de mortalitate scăzută şi un mod de viaţă mai sănătos. Practica vieţii religioase, spre exemplu rugăciunea practicată în mod constant, are efecte pozitive asupra persoanelor hipertensive, dar şi a celor depresive, anxioase sau infertile.

În plus, persoanele cu o viaţă religioasă constantă au mai multe contacte sociale şi o relaţie de familie mult mai stabilă. Rata sinuciderilor este foarte mult diminuată, la fel şi rata divorţurilor, a crimele sau a infracţiunile comise de subiecţii ce au o viaţă spirituală (religioasă) activă. Multe dintre aceste rezultate se sprijină pe investigaţii foarte bine elaborate, cercetări care au fost publicate în reviste de specialitate din întreaga lume. Este necesar de precizat şi faptul că promotorii acestor cercetări nu vizează înlocuirea actului medical cu practica vieţii religioase.

Pentru a înțelege legătura dintre religie și fericire, cercetătorii au clasificat participanții în trei categorii – „religioși practicanți” sau cei care participă cel puțin o dată pe lună la o slujbă, „religioși nepracticanți”, oameni care sunt afiliați unei religii, și „nereligioși”, adică oameni care nu cred în Divinitate.

Dar fericirea religioșilor nu este dată de credință sau de dragostea faţă de Dumnezeu, au constatat cercetătorii, ci este legată de numărul de prieteni apropiaţi pe care oamenii respectivi îi aveau în comunitatea religioasă din care făceau parte. Acest studiu realizat de Pew Research Centre, World Values Survey Association și International Social Survey Programme confirmă ceea ce Office for National Statistics a stabilit deja în 2016.

ARTICOLE SIMILARE

Cum își vor gestiona banii toate semnele zodiacale în 2022

Andreea Damian

De ce oamenii sănătoși nu ar trebui să ia zilnic aspirină pentru a preveni bolile de inimă

Andreea Damian

Ce fenomene fabuloase se pot vedea pe cer în anul 2024

Andreea Damian

#AllIsFineWithMe, tendința care încurajează femeile să-și accepte imperfecțiunile

Andreea Damian

Cum să îți pregătești tenul pentru primăvară. Ritualul Elwirei Petre

Andreea Damian

Din ce motiv Kim Kardashian nu mănâncă la aceeași masă cu copiii ei

Andreea Damian

Scrie un comentariu