Tabu
BEAUTYSlider

Cosmeticele bio – între mit și realitate

Nu există produs 100% natural, chiar dacă pe etichetă scrie BIO. 100% natural este doar cel făcut în casă, dar care este bun de folosit zece minute pentru că apoi își pierde din proprietăți.

Ce sunt cosmeticele bio? De unde le iei și cum le alegi în așa fel încât să se potrivească cu tenul tău? Cum ar trebui să le folosești pentru a te bucura de cele mai bune efecte? Ce ingrediente au în compoziție? La toate aceste întrebări vom încerca să răspundem în rândurile următoare.

Cosmeticele bio sunt produsele la realizarea cărora au fost respectate reglementările Uniunii Europene pentru cultivarea, obținerea, prelucrarea și ambalarea produsele ecologice: nu s-au folosit substanțe chimice (conservanți, parabeni, etc.) sau ingrediente modificate genetic și sunt în perfectă armonie cu natura. Ingredientele naturale au o mulțime de substanțe active, mai eficiente decât cele chimice. Așadar, când vom folosi termenul „bio”, ne vom referi de fapt la produsele certificate bio, ecologic sau organic.

În ceea ce privește termenul de valabilitate, el este același cu cel de la produsele convenționale și poate să ajungă până la 30 de luni. Este important, însă, să se țină cont și de termenul de valabilitate după deschiderea recipientului, marcat separat pe ambalaj. Dacă produsele naturale au un termen de valabilitate de maxim 18 luni de la deschidere (conțin printre altele și conservanți naturali) cosmeticele bio pot fi folosite în decursul a maxim șase luni de la deschiderea ambalajului.

citește continuarea pe Tabuhighlife.ro

ARTICOLE SIMILARE

Cum putem salva planeta mâncând picioare de porc și burtă de vacă

Andreea Damian

Singurătatea este mai periculoasă pentru sănătate decât obezitatea

Andreea Damian

Lisa Marie Presley face dezvăluiri despre Elvis și dependența ei de droguri

Andreea Damian

Mai ţii minte trupa Sweet Kiss? Cum arată acum membrii ei și cu ce se ocupă ei în prezent. Schimbarea e fabuloasă!

Andreea Damian

Afla care sunt cele mai asteptate filme care vor aparea in 2017

realitatea

Dana Săvuică, detalii exclusive despre povestea ei de dragoste

Tabu Tabu

Scrie un comentariu