Tabu
HEALTHSlider

De ce unii oameni care nu au avut Covid-19 ar putea avea deja imunitate

Un nou studiu, citat de CNN, arată că sistemul imunitar al unor persoane care nu au fost expuse la noul coronavirus ar putea avea o anumită familiaritate cu agentul patogen, putând contribui la reducerea severităţii bolii dacă acea persoană se infectează

Aproape fiecare persoană din lume a intrat în contact cu un coronavirus. Aceasta explică prezenţa limfocitelor T, reactive la virus, şi la persoane sănătoase. Nu se cunoaşte încă impactul concret pe care aceste celule l-ar putea avea asupra evoluţiei bolii, dar există speranţa ca studiile viitoare să aducă lumină în acest sens.

Studiul publicat miercuri în revista „Nature” a constatat că dintr-un eşantion de 68 de adulţi sănătoşi din Germania, care nu au fost expuşi la coronavirus, 35% au avut în sânge limfocite T, care au fost reactive la virus, relatează CNN.

Limfocitele T fac parte din sistemul imunitar şi ajută la protejarea organismului de infecţie. Reactivitatea celulelor T sugerează că sistemul imunitar ar fi putut avea o experienţă anterioară în lupta împotriva unei infecţii similare, putând folosi această memorie pentru a ajuta organismul în lupta împotriva unei noi infecţii.

Cum ar putea deci sistemul imunitar al unor persoane care nu au avut niciodată Covid-19 să aibă limfocite T reactive? Acestea au fost „probabil dobândite în infecţii anterioare cu coronavirusuri endemice”, au scris în noul studiu cercetători de la diferite instituţii din Germania şi Regatul Unit. Folosirea acestei memorii a limfocitelor T de la o altă infecţie similară pentru a răspunde la o nouă infecţie se numeşte „reactivitate încrucişată”.

ARTICOLE SIMILARE

Melania Trump, „săptămâna modei” în Japonia

Andreea Damian

Serena Williams, vizită secretă la bebelușul regal, înainte de turneul Roland Garros

Andreea Damian

5 ingrediente anti-îmbătrânire recomandate de dermatologi

Andreea Damian

Sărbătoare importantă în familia solistei Mirela Boureanu Vaida

Tabu Tabu

Uber a publicat primul raport de securitate: aproape 6.000 de agresiuni sexuale în doi ani, numai în SUA

Andreea Damian

Cum arătau 11 celebrități înainte de a avea o mulțime de fani

Andreea Damian

Scrie un comentariu