Tabu
PEOPLESlider

Ipostaza indecentă în care a fost surprins Ilie Năstase pe stradă

La 74 de ani, Ilie Năstase e amorezat ca un puștan. Fosta lui iubire, tenisul, a rămas la nivel de amintire, iar acum se dedică iubirii.

Celebrul Nasty într-un moment plin de romantism, în plină stradă, alături de nevasta tinerică, pe care a cuprins-o cu braţele ca să îi dea un pupic. Trecătorii au privit amuzaţi.

Paparazzi l-au surprins zilele trecute pe celebrul tenisman pe străzile bucureştene alături de soţia sa, Ioana.

foto: Click!

Cei doi s-au îmbrăcat elegant, ea într-o superbă haină de blană pe ea, el la patru ace. Au luat mama la restaurantul lor preferat aflat în Băneasa. Apoi au părăsit locaţia super încinşi, scrie Click!

Cel puţin aşa se vede în fotografii. Ilie Năastase și soția sa, Ioana, s-au hârjonit pe stradă ca doi adolescenţi cu fluturi în stomac, s-au pupat în fugă de parcă nu le-ar mai fi ajuns timpul.

Bineînţeles, spectacolul stradal a fost văzut şi de trecători care au privit amuzaţi scena.

Ioana e a cincea lui soție

Ilie Năstase și Ioana Simion, de 45 de ani, s-au căsătorit la începutul lunii iunie 2020. Cei doi făcuseră cununia civilă cu un an înainte.

Înainte să decidă să își unească destinele cu Ioana, fostul mare jucător de tenis din România a mai fost căsătorit cu Amalia Năstase, Alexandra King, Dominique Grazia și Brigitte Sfăt.

ARTICOLE SIMILARE

Florin Piersic, vizită surpriză pe patul de spital. Care este starea actorului și când va fi externat

Andreea Damian

Partenere de nunta pentru MIKE si DAVE – interviu Anna Kendrick

realitatea

Andreea Marin a dezvăluit motivul pentru care nu face nuntă cu Adrian Brâncoveanu

Andreea Damian

Cum și-a refăcut viața Ileana Lazariuc după divorțul de Țiriac

Tabu Tabu

Anamaria Prodan se implică în ajutorarea copiilor din Ucraina dați dispăruți

Tabu Tabu

Fotografie cu Sorin Onisor – Brasov (partea 1)

realitatea

Scrie un comentariu