Tabu
PEOPLESlider

Actrița Alexandra Dinu și regizoarea Cristina Jacob, apariții impecabile la Festivalul de Film de la Veneția

Actrița Alexandra Dinu și regizoarea Cristina Jacob au fost invitate la ecranizarea peliculei „Blonde”, în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, care s-a încheiat sâmbătă, 10 septembrie.

Cele două românce au strălucit pe covorul roșu, în ținute ale unor designeri români, apariții-omagiu aduse actriței Marilyn Monroe, a cărei viață este portretizată în peliculă.

Tot în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, Cristina și Alexandra au mai participat la premierele filmelor „L’Immensita” și „Dead for a dollar”.

„După o atât de lungă pandemie, îmi era foarte dor să văd iarăși filme în sala de cinema… Magia creată în cele două ore în care, privind o altă poveste, descoperi cum devine și a ta… Ca regizor, nu am avut pornirea să «ies în lume», m-am ferit multă vreme să merg la festivaluri… De curând, descopăr valoarea și importanța lor. Sunt locul în care ies la lumină noi talente, locul în care, văzându-și filmele, regizorii, scenariștii și actorii se pot conecta pentru viitoare proiecte”, a declarat Cristina Jacob.

„M-au atins în mod profund filmele «L’immensità» și «Blonde», filme ce vorbesc despre femei din alte generații decât a mea. Am putut măsura schimbarea mentalităților, drumul parcurs de atunci încoace, dar și cel încă rămas. Cred cu tărie în puterea cinematografului și a media de a trezi conștiința colectivă. Și tocmai asta fac cele două filme, pe care le-am aplaudat îndelung”, a completat regizoarea.

Prezența duo-ului pe covorul roșu de la Veneția nu este întâmplătoare, Cristina și Alexandra lucrează împreună la un nou proiect cinematografic, fiind, de fapt, și prima lor colaborare de acest gen.

ARTICOLE SIMILARE

Importanta detoxifierii in orice proces de transformare corporala

realitatea

Angela Gheorghiu ⎪ Concert caritabil la Metropolitan Opera

Ciocîrlan

Andra a împodobit bradul în familie și a stârnit un val de reacții neașteptate

Andreea Damian

6 moduri de a folosi produsele expirate în loc să le arunci

Andreea Damian

Videoclipul lui Adele „Oh My God” este un tur de forță al modei

Andreea Damian

ALINA EREMIA REVINE LA ACTORIE DUPĂ 9 ANI. ÎN CE PRODUCȚIE VA APĂREA

Andreea Damian

Scrie un comentariu