Tabu
PEOPLESlider

Adela Popescu a fost externată! Primele imagini de acasă

Actrița și prezentatoarea de televiziune a revenit acasă și a publicat deja primele imagini de după ce a avut probleme de sănătate dar și spitalizare. Adela Popescu a plecat acasă vineri seară iar sâmbătă a publicat primele imagini de acasă cu fiul ei cel mare la piscină.
Lucrurile au revenit pe făgașul normal în familia Adelei Popescu, iar aceasta a revenit acasă. Vineri s-a filmat de la spital din nou cu un mesaj pentru fanii ei care suna cam așa. „Eu sunt încă în spital, dar voi fi externată abia pe seară, pentru că vor să-mi mai îmi facă

adela popescu a revenit acasa
adela popescu a revenit acasa

încă o dată tratamentul aici. O să continui tratamentul injectabil de trei ori pe zi pentru încă câteva zile. Noi mai facem acum și săptămâna viitoare niște investigații să vedem de la ce s-a produs această inflamație. Speră să nu fie nimic grav. Adică nu poate fi nimic grav, nu? Nu e de la mâncare, culmea. E o inflamație, n-are legătură cu mâncarea. Nu prea pot să râd. Mi se administrează calmante, antibiotic și anti-inflamatoare. O să mi se refacă analizele diseară”, spunea vedeta. Adela Popescu a fost diagnosticată de

adela popescu la piscina
adela popescu la piscina

medici cu ileită terminală sau boală Crohn, care e o afecțiune cronică inflamatorie a intestinului care afectează oamenii cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani. Cauzele încă nu sunt cunoscute, dar se discută despre un răspuns imunitar inadecvat care survine la indivizii cu predispoziție genetică, ca un răspuns la interacțiunea dintre factorii de mediu înconjurător.

ARTICOLE SIMILARE

De ce râsul te poate face mai productiv la locul de muncă

Andreea Damian

Andreea Mantea va avea propriul reality-show

Tabu Tabu

Fenomenul OLDING ⎢ Noua modă e la timpul trecut

Ciocîrlan

„Eu sunt inevitabil”: acesta este enunțul campaniei Trump – copiat după Thanos din Avengers

Dora Constantinovici

Stormy Daniels descrie în cartea sa despre Trump detalii lubrice și politice inedite

realitatea

Emma Stone a trăit momente cumplite: „Am crezut că mor”

Andreea Damian

Scrie un comentariu