Tabu
PEOPLESlider

Aurel Pădureanu vrea să o deshumeze pe Cornelia Catanga, la 8 luni de la deces. Care e motivul

Cântăreața de muzică lăutărească Cornelia Catanga a murit în luna martie a acestui an, la vârsta de 63 de ani, în urma complicațiilor apărute după ce s-a infectat cu Covid-19.

Artista nu a putut fi înmormântată „ca la carte” din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19 care erau atunci în vigoare. Acesta este și motivul pentru care muzicianul Aurel Pădureanu, soțul regretatei Catanga, dorește deshumarea ei.

Au trecut opt luni de la decesul artistei, iar Pădureanu își dorește acum să-i îndeplinească una dintre ultimele dorințe ale cântăreței, aceea de a-i face un cavou, pentru ca trupul ei neînsuflețit să nu stea într-o simplă groapă, în pământ.

„Dacă îmi ajută Dumnezeu. Pentru că ea a lăsat cu limbă de moarte să nu o bag niciodată în pământ. Ea a avut premoniții că se va întâmpla ceva, ținând cont de faptul că a fost îngropată așa cum a fost și cine a coordonat acea pandemie, măcar cu rugămintea mea supremă, o să mă duc să iau o aprobare și să-i fac, pe lângă coșciug…să-i fac, să-i cimentez, să-i fac un mic cavou. Asta e toată problema. Asta mă doare enorm și trăiesc în permanență cu regretul acesta, că nu am putut să rezolv atunci.

Că, dacă mai așteptam încă 2-3 zile și nu o îngropam, îi făceam acolo. Imediat îi făceam cavoul. Îi făceam, îi cimentam și o băgam și pe ea în cavou, nu o băgam în pământ. Pentru că nu merită o ditamai artistă, care a îmblânzit sufletele, prin cântece, a milioane de oameni, să o bag în pământ. Asta este de neiertat. Adică, alții au dreptul și îi înmormântează cu onoruri militare, iar pe Cornelia, care a fost o mare artistă, nu este voie. Nu se poate așa ceva, este de neconceput”, a declarat Aurel Pădureanu la un post de televiziune.

După moartea Corneliei Catanga, soțul ei a rămas cu o tristețe imensă în suflet și îi este foarte greu să-și revină.

ARTICOLE SIMILARE

5 lucruri în care trebuie să investești dacă organizarea lucrurilor este hobby-ul tău preferat

Andreea Damian

Povestea cu bani și deloc miraculoasă a nămolului din Techirghiol

Dora Constantinovici

Berlinale 2021 | Filmul românesc, rege la Berlin

Andreea Damian

Cum arată locul de joacă al Ritei, fetița Laurei Cosoi FOTO

Tabu Tabu

Lady Gaga şi-a făcut un nou tatuaj inspirat de „A Star Is Born”

Andreea Damian

10 idei de coafuri cu împletituri pentru vară

Andreea Damian

Scrie un comentariu