Tabu
PEOPLESlider

Cine este bărbatul cu care Viviana Sposub s-a afișat la o lună de la despărțirea de George Burcea

Povestea de dragoste dintre Viviana Sposub și George Burcea, care a început la filmările pentru „Ferma”, s-a încheiat după 3 ani.

Deși relația lor părea una foarte închegată, fără probleme, se pare că fosta prezentatoare de la Kanal D a decis să pună punct, pentru că nu l-ar mai fi iubit pe partenerul ei. Astfel, după ce s-au întors din Statele Unite ale Americii, acolo unde au stat câteva luni, Viviana a decis să rupă relația cu George Burcea.

Acum, pe rețelele de socializare, Viviana Sposub s-a afișat cu un alt bărbat. Fosta iubită a actorului a apărut lângă Saint Levant, un cunoscut cântăreț palestinian născut în Ierusalim, dar crescut în Gaza. Numele real al cântărețului este Marwan Abdelhamid, iar în acest moment el locuiește în California.

Imagine

După ce Viviana Sposub a postat pe Instagram fotografia cu Saint Levant, mulți s-au grăbit să creadă că acesta ar fi noul iubit al ei. Bruneta nu a făcut nicio declarație în acest sens până la acest moment, astfel că nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că formează un cuplu cu artistul internațional în vârstă de 22 de ani.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Lovitură pentru Andreea Bălan, după ce s-a afișat cu noul iubit. Ce i-a pregătit George Burcea

Andreea Damian

Mesajul lui Tom Hanks după ce a fost depistat cu coronavirus

Andreea Damian

Tudor Chirilă a dat lovitura la Hollywood. În ce film va juca

Andreea Damian

Medicamentul românesc cu care se dopa Arnold Schwarzenegger

Andreea Damian

Cum îți planifici nunta în toiul epidemiei COVID-19

Andreea Damian

Minunata lume nouă din 1984. Un nou documentar pe ArteTV

Ciocîrlan

Scrie un comentariu