Tabu
PEOPLE

Cum și-a câștigat celebritatea solistul Alex Velea

Îndrăgitul cântăreț care formează o familie frumoasă cu Antonia, cu care are doi băieți, Dominic și Achim, a debutat în show-bizz la un concurs muzical televizat. Tabu îți spune în continuare cum a debutat Alex Velea și ce planuri are solistul pentru următoarea perioada.
Cântărețul a debutat la vârsta de 19 ani, la concursul muzical ”Star Factory”, de la un post de televiziune, pe care de altfel l-a şi câştigat cu uşurinţă, având încă de pe atunci un timbru vocal de invidiat. La acea vreme purta părul lung, împletit în codiţe, şi avea un trup firav. A urmat imediat o colaborare cu Anna Lesko, însă apoi a avut o pauză. Dar a dat lovitură, în 2006, cu albumul ”Yamasha”,

alex velea la x factory
alex velea la x factory

cu o melodie cu Anda Adam, solistul, născut în Craiova, s-a închis în sala de forţă pentru că și-a dorit să-și transforme corpul. A tras de fiare din greu, a ţinut anume diete, iar rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase. Alex se laudă acum cu trupul său, plin de mușchi fiind primul din lumea muzicală cu astfel de corp, şi dacă nu ştii cu ce se ocupă îl poţi confundă lesne cu o gardă de corp.

alex velea si antonia
alex velea si antonia

Artistul şi-a completat imaginea de dur cu vastA colecţie de tatuaje, bustul, spatele, gatul şi mâinile fiind acoperite cu lozinci ori cu chipurile celor doi băieţi ai săi, dar şi al iubitei. În aceste condiţii, Antonia nici că mai are nevoie de bodyguard, la concerte, cu atât mai mult cu cât cântă mai mult împreună. Solistul a fost mereu în atenția presei, iar pe 13 mai el împlinește 36 de ani, fiind sărbătorit de prieteni. Însă nu trec câteva săptămâni în care el să nu fie criticat sau să ajungă în mijlocul vreunui scandal, având destui “prieteni” în show bizz. Însă el își vede în continuare de muzică pe care o face la “Golden Boy Society” alături de Mario Fresh, Lino Golden sau Rashid și alții.

ARTICOLE SIMILARE

Dramele prin care a trecut de-a lungul timpului actrița Manuela Hărăbor

Tabu Tabu

Fiica lui Steven Spielberg, starletă în filme pentru adulți, a fost arestată

Andreea Damian

Florin Călinescu revine pe micul ecran ca jurat într-o populară emisiune

Andreea Damian

Loredana nu renunță la aparițiile sexy nici în izolare

Tabu Tabu

Ioana Ginghină, goală în cadă. Actrița a dezvăluit secretul tenului de puștoaică

Tabu Tabu

Anamaria Petrișor merge pe urmele Mihaelei Runceanu

Tabu Tabu

Scrie un comentariu