Tabu
PEOPLESlider

Ducii de Cambridge au un nou membru în familie

Familia Ducilor de Cambridge s-a mărit! Nu este vorba despre un nou bebeluș regal, ci despre un animal de companie. Moartea câinelui Lupo a lăsat un gol imens, pe care prințul William și soția sa, Kate Middleton, a trebuit să-l umple.

Prin urmare, ducii şi cei trei copii ai lor au primit cadou din partea fratelui ducesei un pui de cocker spaniel, de care prinţii George, Charlotte şi Louis sunt „îndrăgostiţi”, scrie Mirror.

James Middleton, care creşte câini din 2011, a oferit familiei surorii sale puiul în vârstă de 8 luni cu puţin timp înainte ca Lupo să moară. În noiembrie, ducii anunţau pe Instagram că animalul lor de companie din ultimii 9 ani a murit.

Puiul, nepot al lui Lupo, se află acum la Anmer Hall, reşedinţa din Norfolk a ducilor de Cambridge.

Un apropiat al familiei a declarat pentru Mail on Sunday: „Noul căţel este adorabil şi întreaga familie este îndrăgostită. Erau distruşi de moartea lui Lupo, ceea ce înţelege orice deţinător de câine, dar au primit puiul înainte de asta. Sperau că un câine mai tânăr să îi ţină companie şi să îi dea mai multă vitalitate şi energie”.

James Middleton le-a oferit lui Kate şi William câinele Lupo în 2011. El a apărut în câteva fotografii oficiale ale familiei.

ARTICOLE SIMILARE

Irina Rimes, mămică? Primele declarații despre sarcină

Andreea Damian

Brad Pitt a obținut tot ce a vrut de la Angelina Jolie

Andreea Damian

Modelul Gina Chirilă, apariție răvășitoare la Festivalul de la Cannes

Andreea Damian

Anda Adam a împlinit de 40 de ani! Cum a sărbătorit vedeta în izolare

Tabu Tabu

Tendințele modei pentru primăvara/vara 2021

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 1 august!

realitatea

Scrie un comentariu