Tabu
LIFESTYLESlider

Ghidul femeii însărcinate la locul de muncă

Nu te simţi încă pregătită să împărtăşeşti vestea cea mare, însă nu prea mai poţi justifica oboseala constantă şi drumurile dese la toaletă. Probabil că eşti nesigură în privința drepturilor pe care le ai legate de concediul de maternitate şi mai ales ce venituri vei avea în acea perioadă.

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile obişnuite cu care vei avea de a face în următoarele nouă luni de sarcină pe care le vei petrece la locul de muncă. Ghidul acesta ar trebui să te ajute să treci mai uşor prin asta.

Anunţarea sarcinii

Una dintre primele provocări care apar la locul de muncă este să te hotărăşti cui să spui că eşti însărcinată şi momentul în care o vei face. Cea mai bună idee este să îţi anunţi şeful sau şefa, deoarece nu este o idee bună ca vestea să ajungă la ei prin mail, bârfe, sau alte mijloace asemănătoare. Cu toate astea, colegii sunt cei care se prind primii.

În vreme ce multe femei aşteaptă până la finalul primului trimestru pentru a anunţa la locul de muncă, altele aleg să dea vestea cât de târziu pot.  Atunci când te decizi că a venit momentul să anunţi, stabileşte o şedinţă cu supervizorul tău. Ar trebui să ai o idee în mare despre perioada concediului maternal, însă nu aduce vorba despre asta dacă nu vrei, e destul timp pentru a stabili astfel de detalii. Şi nu te simţi ofensată dacă şeful sau şefa ta nu te felicită imediat cum aude vestea. Probabil că ei vor vedea asta din punctul lor de vedere şi se vor gândi la măsurile pe care vor trebui să le ia. Asta nu înseamnă că trebuie să îţi ceri scuze- este dreptul tău să faci un copil, indiferent că munceşti sau nu.

Cum să faci faţă simptomelor

Multe femei sunt surprinse că se simt atât de rău în timpul sarcinii. Urmează aceste sfaturi adunate de la mame însărcinate care mergeau la muncă şi care le-au ajutat să se descurce de-a lungul sarcinii.

Pentru greaţă: Atunci când participi la o şedinţă stai cât mai aproape de o uşă în cazul în care ai nevoie urgent la toaletă. Ar trebui să ai un rând de haine de schimb la tine, prosoape de hârtie şi apă de gură. Stai cât mai puţin în sala de mese, mirosul de cafea sau de mâncăruri amestecate probabil că îţi vor intensifica senzaţia de greaţă. În afară de apă ai putea să încerci şi ceaiul de ghimbir.

Pentru oboseală: Utilizează o parte a pauzei de masă pentru a dormi în birou sau în maşină. Fă o plimbare, chiar dacă o faci doar prin birou. Ridică-te şi întinde-te la fiecare câteva ore pentru a îţi calma durerile şi înţepeneala.

Pentru lipsa de concentrare: Ia notiţe şi foloseşte-te de “copiuţe”. Ocupă-te întâi de sarcinile dificile imediat cum ajungi la muncă sau când te simţi în formă. Refuză sarcinile în plus şi observă întâi cum te descurci cu cele obişnuite. Foloseşte-te de un calendar pentru a ţine minte programările şi şedinţele.

Fii atentă la siguranţa de la locul de muncă

Angajatorul tău este obligat prin lege să ofere angajaţilor un loc sigur de muncă, ceea ce înseamnă că în unele cazuri el va trebui să ţină cont de sarcina ta şi să facă modificări. Dacă locul tău de muncă presupune expunerea la chimicale, prezintă risc de infecţii sau activităţi fizice epuizante, poţi cere să fii mutată în altă secţie cu un grad mai ridicat de siguranţă.

Nu ştii dacă eşti în pericol sau nu? Pentru început, poţi discuta cu cei de la departamentul de resurse umane şi să le ceri o listă cu toate substanţele toxice la care ai putea fi expusă (o altă măsură oligatorie). Discută despre acest subiect cu doctorul sau moaşa ta şi întotdeauna poartă echipament de protecţie şi respectă regulile de siguranţă pentru a reduce riscurile.

Multe femei angajate, inclusiv asistentele medicale, angajatele restaurantelor, profesoarele şi cele care lucrează în saloanele de coafură, stau mult în picioare. Asta este ok până într-un anumit punct- să fii activă poate preveni acumularea kilogramelor în plus. Însă dacă stai în picioare prea mult, purtarea ciorapilor medicinali pot fi de ajutor prevenind umflarea picioarelor. Pe măsură ce sarcina avansează poţi purta un suport elastic care să îşi susţină abdomenul şi care va redistribui greutatea astfel încât să nu mai apară durerile de spate. Şi aşează-te ori de câte ori ai ocazia.

Planificarea şi plătirea concediului maternal

Dreptul salariatelor la concediul de maternitate este prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, condiţiile de bază fiind ca acestea să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul ţării noastre şi să fi cotizat cel puţin o lună în ultimul an la sistemul public de sănătate.

Concediul are o durata totală de 126 de zile calendaristice, ce se împarte în mod egal între concediul pentru sarcină şi concediul pentru lăuzie, punctul de referinţă fiind data naşterii copilului. Totuşi, există şi posibilitatea ca aceste două concedii să fie compensate între ele, însă numai în funcţie de recomandarea doctorului şi opţiunea salariatei. Salariatele care se află în concediul de maternitate au dreptul să primească o indemnizaţie lunară, care se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei este, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, de 85% din baza de calcul, aceasta din urmă fiind determinată „ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii”. Angajatorii nu au voie să dea afară salariatele gravide, în măsura în care aceştia au aflat despre sarcină înainte de emiterea deciziei de concediere.

Totodată, interdicţia se aplică şi pentru femeile aflate în concediul de maternitate. Totuşi, actul normativ amintit prevede şi unele excepţii de la interdicţiile de concediere amintite. Mai precis, angajatorii pot da afară mamele sau viitoarele mame doar dacă aceştia se află în reorganizare judiciară, faliment sau dizolvare. Departamentul de resurse umane este obligat să te informeze despre aceste lucruri fără a fi nevoie să insişti. Cu toate astea încearcă şi tu să te documentezi suplimentar pe cont propriu, pentru a fi sigură că vei beneficia de orice bonus.

Flexibilitate la locul de muncă

Multe companii adoptă diverse strategii care să le vină în ajutor mamelor, cum ar fi un program flexibil, transferurile şi mai puţine zile de muncă. Iată trei feluri în care poţi profita de aceste lucruri.
1. Încearcă să obţii un program de muncă flexibil. Poate că şeful ori şefa ta se va teme că nu te vei mai întoarce deloc în firmă, aşa că ar putea accepta această cerinţă mult mai repede decât ai crede. Specialiştii spun că dacă ai fost o angajată de încredere şi indispensabilă atunci poţi cere mult mai multe. Însă nu ar trebui să spui ceva de genul “ Pot lucra doar trei zile pe săptămână”, ci mai degrabă axează-te pe faptul că un program flexibil te va ajuta atât pe tine, cât şi firma, să obţineţi rezultate mai bune şi o eventuală reducere a costurilor.
2. Ai putea să te gândeşti la posibilitatea de a îţi lua copilul cu tine la muncă. Nu sunt foarte multe companii sau firme care să accepte asta, însă ai putea verifica.
3. Caută posturi part-time sau o activitate de freelancer. Sunt destule companii care au nevoie de angajaţi part time, sau care oferă posturi pe o perioada determinată.

ARTICOLE SIMILARE

Război în showbiz! Loredana Groza, desființată de o colegă de breaslă: „Nici bună ziua nu știe să dea”

Andreea Damian

Reteta de toamna – supa crema de dovlecei

realitatea

IMPOTENTA intelectuala naste monstri: De 8 Martie, femeile sunt c***e!

realitatea

Iata motivul incredibil pentru care Cioaca radea mereu la TV cand era intrebat unde este Elodia!

Nicoleta Luciu, insarcinata cu GEMENI!?

Casa celebrei Mița Biciclista se redeschide după 80 de ani. Cât costă biletul la balul inaugural din noiembrie

Andreea Damian

Scrie un comentariu