Tabu
PEOPLESlider

Serena Williams o apără pe Meghan Markle, după interviul exploziv. Ce mesaj îi transmite

Serena Williams și-a exprimat sprijinul față de prințul Harry și Meghan Markle, după interviul exploziv acordat lui Oprah Winfrey: „Vreau ca fiica lui Meghan, fiica mea și fiica ta să trăiască într-o societate condusă de respect”.

Când Serena Williams a disputat finala de la Wimbledon cu Simona Halep, pe 13 iulie 2019, în lojă se afla și Meghan Markle, care era însoțită de cumnata sa, Kate Middleton. Când nu erau cu ochii la meci, cele două ducese au fost văzute zâmbind și angajate într-o conversație. Imaginea asta – una o membră veterană a familiei regale britanice și cealaltă, încercând să-și croiască un drum – a ținut primele pagini ale ziarelor, deoarece ieșirea a stârnit o serie de știri negative în care Meghan Markle era acuzată că a făcut-o să plângă pe Kate în timpul unei dispute de familie.

Kate Middleton și Meghan Markle au urmărit finala de la Wimbledon în 2019

Meciul și acele imagini au devenit subiect de conversație duminică seară în timpul interviului difuzat de CBS. Meghan Markle a dezvăluit că nu a fost cea care a făcut-o pe ducesa de Cambridge să plângă, ci că s-a întâmplat contrariul în timpul unui incident care a avut loc înainte de căsătoria ei cu prinţul Harry în 2018. Ea a precizat că, la scurt timp după aceea, Kate şi-a cerut scuze.

„Atunci s-a schimbat totul”, a spus Markle, susținând că, după ce presa a scris minciuni despre ea, biroul de presă al Palatului Buckingham nu a făcut nimic pentru a o proteja de aceste zvonuri false.

Serena Williams, mesaj pentru buna sa prietenă

Serena Williams și-a exprimat sprijinul față de ducele și ducesa de Sussex și a numit-o pe Meghan „prietena ei altruistă” care „mă învață în fiecare zi ce înseamnă să fii cu adevărat nobil”. Pe cele două le leagă o prietenie. Jucătoarea de tenis a participat chiar și la nunta prințului Harry cu Meghan Markle.

După difuzarea interviului, Williams a scris pe Instagram că „(Meghan) mă învață în fiecare zi ce înseamnă să fii cu adevărat nobil. Cuvintele ei ilustrează durerea și cruzimea pe care a trăit-o”. Cunosc foarte bine sexismul şi rasismul folosite de insituţiile media pentru a defăima femeile şi persoanele de culoare şi încercarea lor de a ne minimiza, de a ne distruge şi de a ne demoniza. Avem obligaţia să condamnăm zvonurile nefondate din presa tabloidă. Consecinţele opresiunii sistematice asupra sănătăţii mintale sunt devastatoare şi adesea letale

„Păstrați în memoria voastră că rodul spiritului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunătatea, credința, blândețea, stăpânirea de sine. Împotriva acestor lucruri nu există nicio lege”, le transmite Serena Williams ducilor de Sussex.

În timpul interviului, Meghan Markle, care este metisă, a mai afirmat în interviul difuzat duminică seară de canalul american CBS, că membrii familiei regale britanice erau îngrijoraţi de culoarea pielii fiului ei Archie înainte de naşterea lui. Ducesa de Sussex a mai spus că Palatul Buckingham a refuzat să acorde protecţie copilului, deşi aceasta este tradiţia.

ARTICOLE SIMILARE

Van life arată idilic pe social media. Dar pentru cupluri, poate fi o provocare

Andreea Damian

Cum afectează aerul condiționat de la birou performanțele femeii

Andreea Damian

A încercat tutorialul de machiaj în 37 de pași a lui Kylie Jenner. Ce-a ieșit te va amuza

Andreea Damian

Andreea Bănică, dezvăluiri dureroase despre părinții ei

Andreea Damian

Descoperire șocantă: femeile au mai multe șanse să moară sau să sufere complicații când sunt operate de medici bărbați

Andreea Damian

Regal teatral la Sala Rapsodia din capitală în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie

Tabu Tabu

Scrie un comentariu