Tabu
PEOPLESlider

Câți bani câștigă pe lună Oana Roman, după ce s-a angajat profesoară la școala fiicei sale

Oana Roman a absolvit Universitatea Sorbona de la Paris, a avut diferite joburi după ce a încheiat studiile, însă de ceva timp, ea deține un magazin online de haine, dar e și creator de conținut în mediul online. Din aceste activități, aceasta a dezvăluit cât câștigă lunar.

Pe Instagram, ea a dezvăluit cât câștigă lunar din activitățile pe care le are. „Eu câștig bine, niște mii bune de euro pe lună, în condițiile în care plătesc doar taxe și impozite peste 1.000 euro pe lună, plus alte cheltuieli, pentru că îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă și așa mai departe”, a explicat Oana Roman.

Tot ea a recunoscut că nu reușește să facă economii, deși nu duce un stil de viață extravagant. „Eu nu prea reușesc să pun bani deoparte. Totul este foarte scump. Da, trăiesc la un anumit nivel, dar nu fac fițe și figuri. Nu stau numai la restaurant, nu îmi cumpăr nu știu ce genți”, a mai spus vedeta.

În trecut, Oana Roman a lucrat la o companie aeriană. Se zvonea acum mai bine de 10 ani că acel job l-a obținut datorită conexiunilor tatălui ei, fostul premier Petre Roman. Ea a dezmințit totul atunci. 

„Tocmai a apărut un articol într-un cotidian în care se spunea că tata a intervenit ca eu să ajung să lucrez la Blue Air şi că, în ultima perioadă, eu mi-am luat salariul şi alţii nu. Nişte mizerii sinistre de care îmi este scârbă. Dacă poate cineva să demonstreze că tata a intervenit pentru mine, eu îmi dau demisia pe loc şi le dau înapoi şi toţi banii pe care i-am câştigat acolo. Trebuie să menţionez încă o dată că angajarea mea în această companie a survenit în urma unui interviu pe care l-am dat. (…) Tata habar n-avea, a aflat mult după ce eu m-am angajat”, a declarat Oana Roman pentru replicavedetelor.ro, la vremea respectivă.

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Arnold Schwarzenegger a fost operat de urgență pe cord deschis

Andreea Damian

Persoanele care răspândesc în mod intenționat coronavirusul ar putea fi acuzate de terorism

Andreea Damian

Cum arată casa pe care Beckhamii au cerut 33 de milioane de dolari

Andreea Damian

S-a lămurit cineva la ce folosește gluga de la fustă?

Andreea Damian

De la staruri porno la mari actori: celebritățile care și-au început cariera în filme pentru adulți

Andreea Damian

Cât de des ar trebui, de fapt, să te tunzi, pentru ca părul să crească mai repede?

Andreea Damian

Scrie un comentariu