Tabu
Image default
HEALTHSlider

Ce simptome prezintă pacienții cu Flurona, infectarea simultană cu gripă și Covid. Au apărut deja primele cazuri în România

Infecţia dublă cu gripă și Covid poartă numele de Flurona, iar medicii avertizează că simptomele sunt extrem de serioase, iar pacienții au nevoie de internare pentru a primi tratament.

Medicii atrag atenția că Flurona este acea afecțiune care te pune la pat, cu o simptomatologie care debutează brusc, cu dureri crunte de cap, dureri musculare și articulare.

”Ne așteptăm ca în viitorul apropiat, având foarte multe cazuri de gripă, să discutăm despre foarte multe astfel de situații. Nu va fi o explozie, dar vom avea concomitent cele două virusuri.

Vorbim despre o simptomatologie zgomotoasă, pentru că este o însumare care ține de gripă și ține în același timp și de COVID, cu dureri de intensitate crescută musculare, articulare, dureri de cap, stare generală modificată, dar mult mai important este riscul pe care îl avem de a ajunge la complicații, mai ales la persoanele care sunt vulnerabile, adică cei care au boli cronice, persoanele care au o vârstă avansată, și o atenție sporită trebuie să o acordăm copiilor mici.

În astfel de cazuri, când prin testare avem cele două virusuri, este important să se facă un consult medical de specialitate, să fie o evaluare corectă, și probabil că trebuie și o monitorizare cu spitalizare pentru o perioadă, în așa fel încât să ne asigurăm că nu apar forme severe care să pună viața pacientului în pericol” a explicat medicul Adrian Marinescu la un post de televiziune.

Primele cazuri de Flurona au fost înregistrate la spitalul Matei Balş din București. Deocamdată, toate cazurile au fost la copii.

ARTICOLE SIMILARE

Eugenia Șerban, schimbare uimitoare de look, după ce a învins cancerul

Andreea Damian

Trezirile dese în timpul nopții ar putea provoca un infarct

Andreea Damian

Scarlett Johansson vrea să devină președintele SUA

Andreea Damian

Incident la Casa Regală. Regina Elisabeta a II-a și-a pălmuit nepotul la o petrecere

Andreea Damian

Top 7 filme de actiune 2016

realitatea

Cine este sosia lui Smiley și cu ce se ocupă aceasta

Tabu Tabu

Scrie un comentariu