Tabu
PEOPLESlider

Delia, vacanță exotică de 25.000 de euro

Solista care și-a pus pe pauză carieră de cântăreața, însă a continuat să facă televiziune, a fugit la soare la mare într-o destinație de vis. Delia și Răzvan soțul ei sunt recunoscuți pentru vacanțele exotice pe care le fac, iar acum au ales o destinație superbă.
Aceasta a fost în Maldive, un loc exotic, plin de peisaje superbe unde încă se mai fac vacanțe de cinci stele. Delia și Răzvan Munteanu au ales să se relaxeze acolo după filmările avute pentru emisiunile de talente muzicale și de umor unde este jurată. Solista a publicat atât pe contul ei de socializare cât și pe contul de vacanțe imagini de vis din locul în care se află de câteva zile.

delia in maldiveSe aude că o astfel de vacanță ar costă ceva bănuți, ajungând și la peste 25.000 de mii de euro, însă solista nu se uită la bani când vine vorba de bani pentru relaxarea ei. Înainte de pandemie Deliei îi plăcea să plece în vacanțe exotice o dată la două-trei săptămâni și își posta imagini de acolo. Iar acest lucru se întâmplă între două concerte mari sau două filmări la emisiunile din care face parte. Solistei îi place să posteze fotografii și imagini de pe unde merge însă rar postează și imagini cu ea. Dar de dată aceasta a mai publicat câteva fotografii superbe.

ARTICOLE SIMILARE

Cum aleg un fond de ten potrivit pielii mele?

Andreea Damian

Fiul lui Adrian Mutu se iubește cu o româncă. Cine e iubita secretă a lui Mario

Andreea Damian

Cât de des ai nevoie de o tunsoare pentru un aspect perfect, în funcție de tipul tău de păr

Andreea Damian

Ce se întâmplă dacă mâncăm mucegai din greșeală

Andreea Damian

Ce nu a știut și nu i s-a spus Oanei Tache despre sarcină

Tabu Tabu

Bia Khalifa, bătută cu bestialitate de iubit. Motivul halucinant!

Andreea Damian

Scrie un comentariu