Tabu
BEAUTYSlider

Fitness facial: cum tonifiem musculatura feței pentru a ne menține pielea fermă

Fața ta are 43 de mușchi, unii spun că sunt mai mult de 50, chiar 94. Totuși, sunt capabili să reproducă 10.000 de expresii. Și 17 sunt preocupați doar de zâmbet!

Ei sunt, de asemenea, cei care asigură fermitatea feței și tonul caracteristicilor. Cu 15.000 de microcontractii pe zi, unii mușchi lucrează prea mult – ceea ce ajunge să creeze riduri de expresie – iar alții, insuficient. În timp, se lasă, la fel și pielea. De aici și ideea de a-i relaxa pe unii (fără a-i paraliza ca la Botox) și de a-i stimula pe alții.

Exista o variantă mult mai puțin costisitoare și invazivă pentru a prelungi cât mai mult aspectul tânăr al chipului nostru, iar secretul nu este deloc „secret”. Cu câteva exerciții simple și foarte eficiente.

Este un fel de fitness facial care lucrează mușchii, epiderma, îmbunătățește circulația sângelui, asigură o mai buna irigare cu oxigen a țesuturilor și ne ajută să obținem un aspect proaspăt și sănătos. Un alt efect benefic este creșterea nivelului de colagen și elastină, deci pielea va deveni mai fermă în timp, cu condiția să faci aceste exerciții zilnic, timp de 20 de minute.

Mușchiul anti-îmbătrânire

Deja în 1958, Pierre Darphin, botanist și kinetoterapeut, a oferit clienților săi metoda sa de masaj kinesio, practicat și astăzi în institutul Darphin din Paris. Dar, în ultima vreme, aceste tehnici au revenit la modă datorită cosmeticienilor care și-au dezvoltat protocoalele personale de „lifting natural”. Fiecare are propriile sale metode, dar majoritatea amestecă masajul Kobido cu mișcări de drenaj, masajul Jacquet cu mișcare de ciuăire, masaj oral (în interiorul gurii), presopunctură… Cu un gest 100% manual sau folosind instrumente mici (cuarț, jad, lemn, role metalice).

La ce să te aștepți?

Datorită drenajului, care evacuează toxinele și stimulează microcirculația, pielea este imediat mai bine oxigenată, deci mai sănătoasă și mai radiantă. Pe parcursul sesiunilor, ridurile de expresie sunt reduse, pomeții sunt plini. O alternativă bună la injecții și bisturiu. Atâta timp cât te numești „Constance”. În general, se recomandă o sesiune pe săptămână ca tratament de atac, apoi una pe lună pentru întreținere.

Exercițiile propuse de instructoarea de yoga Danielle Collins

Pentru zona ochilor

Ridică pleoapele, reduce ridurile și pungile din zona ochilor.

  • Pasul 1: Presează cu degetele mijlocii colțurile interne ale sprâncenelor, iar cu degetele arătătoare colțurile exterioare. Aplică o presiune medie, te va ajuta și să te relaxezi.
  • Pasul 2: Ridică privirea spre tavan în timp ce arcuiești sprâncenele cât de mult poți.
  • Pasul 3: Repetă exercițiul de șase ori, iar la final menține ochii strâns închiși timp de zece secunde.

Conturul feței

Îmbunătățește conturul obrajilor și ajută să avem o piele mai fermă la nivelul întregii fețe. Înlocuiește cu succes fillerele și liftingul facial.

  • Pasul 1: Deschide ușor gura și ține buzele rotunjite ca atunci când pronunți litera „o”, dar fără să lași dinții la vedere pentru a forța musculatura de la nivelul obrajilor.
  • Pasul 2: Zâmbește până la urechi, fără să închizi de tot gura dar și fără să lași dinții la vedere. Repetă de șase ori.
  • Pasul 3: Menține zâmbetul și așază degetul arătător în mijlocul bărbiei. Mișcă maxilarul pe verticală, în timp ce înclini ușor capul antrenând și mușchii cefei. Repetă de șase ori.

Fruntea

Îmbunătățește aspectul ridurilor orizontale care apar pe frunte. Înlocuiește cu succes botoxul.

  • Pasul 1: plasează degetele mari pe tâmple, iar celelalte pe mijlocul frunții, între sprâncene și linia părului.
  • Pasul 2: masează blând fruntea cu degetele înspre exterior și ușor în sus, aplică presiune medie astfel încât să simți că întinzi pielea fără a o agresa.
  • Pasul 3: relaxează câteva secunde și repetă de zece ori.

Musculatura gâtului

Îmbunătățește ridurile și pielea lăsată din zona gâtului, cea care trădează foarte ușor vârsta sau un stil de viață sedentar. Înlocuiește cu succes operațiile estetice dedicate acestei zone.

  • Pasul 1: cu capul drept și privirea înainte, plasează vârful degetelor la baza gâtului, și masează ușor pielea în jos, în timp ce apleci capul spre spate.
  • Pasul 2: flexează capul în fata, stai trei secunde relaxată și repetă de două ori.
  • Pasul 3: Extinde mandibula spre exterior cu colțurile buzelor în jos, așază vârfurile degetelor pe claviculă și ridică bărbia. Menține poziția timp de patru respirații profunde.

ARTICOLE SIMILARE

Emma Răducanu a dat o adevărată lovitură de imagine

Andreea Damian

Nicoleta Luciu, de nerecunoscut. Fanii sunt șocați: „Zici că e mamaia de pe uliță”

Andreea Damian

Justin Trudeau, filmat în timp ce cânta melodia „Bohemian Rhapsody” în omagiu adus reginei Elisabeta a II-a. VIDEO viral

Andreea Damian

O mutație genetică transformă femeile în roboți care văd de 100 de ori mai multe culori

Andreea Damian

Ce trebuie sa stii atunci cand tii dieta

realitatea

Cum ne mai batem joc de planetă: balenă găsită moartă în Filipine avea 40 kg de plastic în stomac

realitatea

Scrie un comentariu