Tabu
HEALTH

A mâncat 2.200 de calorii pe zi și a slăbit fără înfometare. Cum a reușit

Tessa este o femeie de 40 de ani care a slăbit fără să se înfometeze. Americanca a fost dintotdeauna predispusă la îngrășare din cauza obiceiurilor sale nesănătoase. Abia după ce a început să mânănce corect și să facă sport, s-au topit și kilogramele în plus.

La început mânca maxim 1.600 de calorii pe zi, iar rezultatele întârziau să apară. De multe ori sărea peste micul dejun, iar jobul stresant o făcea să mănânce foarte prost. Seara când ajungea acasă și mânca ceva rapid și nesănătos. Deși realiza exerciții fizice acasă, după 15 luni rezultatele erau același. Nu pierduse niciun kilogram. Astfel și-a pierdut motivația.

Atunci a decis să se înscrie la sală și să urmeze sfaturile antrenorului ei. Acesta a sfătuit-o să mănânce mai mult, dar regulat. I-a alcătuit un plan în care urma să consume 400-500 de calorii la fiecare 3-4 ore, asta însemnând un total de 5-6 mese pe zi. În fiecare zi îți făcea exercițiile fizice, apoi lua micul dejun. Ca să-i fie mai ușor, a decis să mănânce la prânz același lucru de trei la fiecare trei ore. Gătea înainte cu o zi-două și punea mâncarea în caserole separate, pentru fiecare masă, pentru a fi sigură că nu sare niciuna. Cina o lua întotdeauna acasă.

Cum arăta dieta sa?

Micul dejun (ora 7.00): omletă cu pâine din făină integrală și legume.

Prânz (orele 10.00, 13.00, 16.00): cereale integrale  (sau paste integrale, quinoa, cartofi dulci), proteine (pui la grill, curcan la grill, vită, somon sau peste alb) și legume pe grătar stropite cu ulei de măsline sau felii de avocado.

Cina (ora 20.00): pui sau orez cu ton și o salată

În primele două săptămâni, tânără se simțea zilnic balonată. Dar începând cu a treia săptămână, organismul digera mult mai repede mâncarea.

Transformarea

A durat doar câteva săptămâni până când corpul ei a început să se modifice. Pielea ei arăta mai tânără, balonarea a dispărut, iar abdomenul se tonifia. De asemenea, se bucura de mai multă energie, deoarece mânca regulat.

Dieta combinată cu sport a început să dea roade. După numai 11 săptămâni, ea se poate lăuda că a slăbit 5 kilograme, deși mânca mult, dar regulat. De asemenea, măsurile la hainel s-au modificat, deoarece grăsimea de pe abdomen, coapse și șolduri s-a topit considerabil.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cum îți pune ora de vară sănătatea în pericol

Andreea Damian

În cât timp te vindeci, de fapt, de coronavirus

Andreea Damian

Iată de ce ar trebui să mănânci cu gura deschisă, conform acestui studiu

Andreea Damian

6 sfaturi pentru a-ti mentine picioarele sanatoase

realitatea

Cum mâncăm curat – ghid complet pentru începători

Andreea Damian

Maioneza de post se prepară din cinci ingrediente şi este gata în două minute

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu