Tabu
LIFESTYLESlider

Noua metodă de slăbit care funcționează prin simpla închidere a maxilarului

Un nou instrument de scădere în greutate împiedică deschiderea gurii mai mult de 2 mm. Dispozitivul folosește magneți pentru a opri oamenii să deschidă gura suficient larg pentru a mânca alimente solide. Acesta a fost dezvoltat de oamenii de știință pentru a combate obezitatea.

Dispozitivul, dezvoltat de profesioniștii din domeniul medical din cadrul Universității din Otago, Noua Zeelandă, și de oamenii de știință din Leeds, Marea Britanie, poate fi montat de dentiști și folosește componente magnetice cu șuruburi de blocare. Cu toate acestea, a fost criticat în mediul online, oamenii comparându-l cu un dispozitiv de tortură medieval, potrivit The Guardian.

Universitatea din Otago a scris pe Twitter că este „primul dispozitiv de slăbit mondial” care ajută la combaterea epidemiei globale de obezitate: un dispozitiv intra-oral care restricționează o persoană la o dietă lichidă.

Numit DentalSlim Diet Control, dispozitivul permite utilizatorilor să-și deschidă gura doar 2 mm. Inițial, a fost testat timp de două săptămâni pe șapte femei obeze, dar făr alte afecțiuni din Dunedin, Noua Zeelandă, cărora li s-a administrat o dietă lichidă cu conținut scăzut de calorii. Un articol publicat în British Dental Journal a raportat că grupul de femei a pierdut o cantitate medie de 6,36 kg – aproximativ 5,1% din greutatea corporală.

Dar participanții s-au plâns că dispozitivul este greu de utilizat, provocând disconfort cu vorbirea. Au spus că se simt tensionați și că „viața în general a fost mai puțin satisfăcătoare”. Un participant nu a respectat regulile și, în schimb, a consumat alimente interzise, cum ar fi ciocolata, topindu-le.

Prof. Paul Brunton de la Universitatea din Otago a declarat că instrumentul a contribuit la stabilirea unor noi obiceiuri care ar putea iniția procesul de slăbit. „Este o alternativă neinvazivă, reversibilă, economică și atractivă la procedurile chirurgicale.”, a declarat specialistul.

ARTICOLE SIMILARE

DANI OTIL: “Astept un copil!”

Andreea Marin A GREŞIT DIN NOU. Gafa vestimentara in direct !

Insulele italiene devin locuri de „pelerinaj sexual”

Andreea Damian

Ce nume special a ales Ana Baniciu pentru fiul ei

Andreea Damian

Tina Turner, «legumă» din cauza unui atac cerebral

Fratele Qandeel Baloch închisoare pe viață pentru „uciderea de onoare” a vedetei din Pakistan

realitatea

Scrie un comentariu