Tabu
LIFE & LOVESlider

Sexul ecologic: ce este și ce impact are asupra schimbărilor climatice?

Când ne gândim la diferitele modalități prin care ne putem reduce amprenta de carbon, viața noastră sexuală nu se află de obicei în fruntea listei. Cu toate acestea, căutările pe internet pentru produse durabile, cum ar fi prezervativele vegane și contracepția fără deșeuri, au crescut constant în ultimii ani.

„Pentru unii, a fi ecologic din punct de vedere sexual înseamnă a alege lubrifianți, jucării, lenjerii de pat și prezervative care au un impact mai mic asupra planetei”, explică dr. Adenike Akinsemolu, om de știință în domeniul durabilității mediului din Nigeria.

Ce este sexul ecologic?

„Pentru alții, aceasta implică reducerea daunelor în crearea de material pornografic pentru lucrători și mediu. Ambele exemple sunt valabile și importante”, potrivit BBC.

Fondul Națiunilor Unite pentru populație estimează că aproximativ zece miliarde de prezervative masculine din latex sunt fabricate în fiecare an înainte de a ajunge la gropile de gunoi. Aceste metode de contracepție includ și aditivi și substanțe chimice care fac imposibilă reciclarea. Pentru a contracara această problemă, apar multe alternative.

Prezervativele din piele de miel -folosite încă din epoca romană- și prezervativele „vegane”, fără substanțe de origine animală (latexul din care sunt făcute prezervativele conține caseină, o proteină din lapte, deci de origine animală), sunt la căutare pentru adepții sexului „eco-responsabil”. Chiar dacă nu e sigur: cele făcute din intestine de oaie nu previn infecțiile cu transmitere sexuală, iar cele „vegane” se pot rupe.

Alternative vegane

Mulți lubrifianți sunt, de asemenea, pe bază de petrol și, prin urmare, conțin combustibili fosili. Acest lucru a dus la o creștere a produselor pe bază de apă sau organice. Și opțiunile de casă devin din ce în ce mai populare.

„Lubrifianții pe bază de apă, prezervativele organice și vegane sunt o alegere bună pentru a te distra și a îmbrățișa o viață sexuală durabilă”, spune dr. Akinsemolu. „Ele nu numai că provoacă daune minore mediului, dar oferă utilizatorilor șansa să se distreze.”

Cu toate acestea, trebuie avut grijă cu unele produse mai ecologice, deoarece unele nu pot fi folosite cu majoritatea prezervativelor, deoarece pot provoca rupere. Și înainte de a lua orice decizie în ceea ce privește contracepția, se recomandă să discutați cu un medic sau cu un specialist în planificare familială.

Jucăriile sexuale sunt un alt domeniu în care utilizarea plasticului este larg răspândită. Sunt disponibile alternative din oțel sau sticlă, în timp ce opțiunea de cumpărare a jucăriilor reîncărcabile ajută și la reducerea deșeurilor. Există chiar și jucării sexuale alimentate cu energie solară pe piață.

Alte alegeri, mai puțin evidente, dar la fel de eficiente, pot fi făcute: cumpărarea de lenjerie și haine realizate „etic”, evitarea sexului sub duș sau păstrarea luminilor stinse sunt toate modalități de a-ți reduce amprenta ecologică.

La fel ca majoritatea lucrurilor pe care le cumpărăm, ambalajul duce adesea la deșeuri. Prezervativele, lubrifiantul și pilulele contraceptive de zi cu zi sunt toate produse care pot genera ambalaje care ajung la gropile de gunoi. DIU (dispozitivele intrauterine) și implanturile sunt opțiuni contraceptive pe termen lung, care au mai puține deșeuri, dar au propriile riscuri.

ARTICOLE SIMILARE

Ellen Degeneres, în lacrimi din cauza lui Ashton Kutcher

Andreea Damian

Un medic renumit explică de ce minionele slăbesc mai greu

Andreea Damian

Un nou pericol depistat în suplimentele cu calciu și vitamina D

Andreea Damian

Ce se va întâmpla cu fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă, după despărțirea dintre ei

Andreea Damian

Insula de plastic din Oceanul Pacific creşte extrem de rapid

realitatea

Michelle Obama, cea mai admirată femeie din lume

Andreea Damian

Scrie un comentariu