Tabu
PEOPLESlider

Fiica Andreei Marin, premiată în SUA. Ce diplomă a primit

Andreea Marin și Ana Violeta, fiica ei și a lui Ștefan Bănică jr, se bucură în această perioadă de o vacanță departe de România, tocmai în America.

Fosta zână a surprizelor a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii de la malul oceanului, în San Diego.

Aceasta apare îmbrăcată într-o rochie de vară, purtând o eșarfă creată de designerul care o îmbracă pe Carmen Iohannis. 

„Vară toridă în California, doar adierea ce vine dinspre ocean mai face călătoriile pe timp de zi mai ușoare, cu siguranță cea mai bună alegere pe care o poți face în acest anotimp sunt ținutele din in, îmi place textura, atingerea lor, nu întâmplător am ales pentru aceste zile două rochii confortabile, culori diferite, turqoise și camel, din același model pe care-l prefer din colecția nouă Sense, al cărei designer e Andreea Tincu”, a scris vedeta.

Și Ana Violeta Bănică a făcut câteva postări pe Instagram, din America. Prima dată a distribuit o galerie foto în care a anunțat că a participat la un summit pentru tineret, unde a primit și o diplomă. Mama s-a mândrit cu reușita ei. „Ce minunată această experiență, acest summit de leadership pentru tineri din întreaga lume, strălucită! ????”, a transmis Andreea Marin.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

8 tipuri de persoane extrem de toxice – cum le facem față?

Andreea Damian

O puștoaică de 9 ani recreează look-ul vedetelor cu ce găsește prin casă. Rezultatul te va face să râzi!

Andreea Damian

Afla ce vedete s-au alaturat campaniei Reward Your Idol!

realitatea

Jurnalul unei insotitoare de bord: New York – orasul fiecaruia dintre noi

realitatea

Nepoatele Anastasiei Lazariuc sunt divine. Cum arată și cu ce se ocupă Bea și Nasti

Andreea Damian

Scandalul Reghe-Prodanca. Prima imagine cu iubita însărcinată

Andreea Damian

Scrie un comentariu