Tabu
CULTURESlider

Noaptea muzeelor 2021. Când și unde se ține. Lista şi programul muzeelor participante

Noaptea Muzeelor 2021. Noaptea Muzeelor a ajuns la cea de-a 17-a ediție, iar anul acesta va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 12 iunie.

Evenimentul va include expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, dar și câteva activități programate în spațiul online.

Activităţile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee şi case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane şi studiouri creative, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcaşe de cult şi case ale experimentelor, după cum se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Noaptea Muzeelor 2021 va fi prezentă în 185 de spaţii culturale din 72 de localităţi, din 37 de judeţe ale ţării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes se află în Bucureşti, unde publicul se poate bucura de o serie de intervenţii artistice şi culturale inedite şi interactive. Pe partea de online, vor avea programate evenimente Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi marea majoritate a muzeelor Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În premieră, expoziția „Identități Fragile”, a viitorului Muzeu al Pandemiei, poate fi vizitată la Galeria Rezidența BRD Scena 9 din București, la fel ca și expozițiile inedite din Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin, un muzeu-hub cu instalații interactive, animații și reconstituiri istorice legate de elementul apei. Tot pentru prima oară la Noaptea Muzeelor este prezent și Muzeul Colectivizării din România, deschis în comuna Tămășeni, jud. Neamț.

În anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19, într-o perioadă extrem de dificilă la nivel mondial pentru sectorul cultural, peste 60 de muzee și operatori culturali din toată țara au sărbătorit Noaptea Muzeelor pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfășurate în marea lor majoritate în mediul online.

Vezi lista oficială a muzeelor înscrie la Noaptea Muzeelor 2021.

Noaptea Muzeelor este un proiect inițiat în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională a Muzeelor (RNMR).

ARTICOLE SIMILARE

Poveștile din spatele memăi cu femeia care țipă la pisica alba nedumerită

Dora Constantinovici

Brandul ELLE Prêt-à-porter premiat

realitatea

Festivalul Național de Teatru pentru Tineret Ștefan Iordache a ajuns la cea de-a III-a ediție

Andreea Damian

Câteva articole din garderoba regală a reginei Victoria se vând la licitație

realitatea

„Nu pare sănătoasă”. Oamenii sunt îngrijorați pentru Kathy Bates după pierderea masivă în greutate la 76 de ani

Andreea Damian

O fetiță în vârstă de 4 ani, cu sindromul Down, a topit inimile tuturor la o prezentare de modă

realitatea

Scrie un comentariu