Tabu
CULTURESlider

Pe firul de borangic. Expoziție-atelier la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu, la expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu – Pe firul de borangic. Intrarea este liberă.

Singurul loc din România în care se obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în prezent, în județul Vâlcea, la Stoenești, unde familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional.

Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.

„În gospodăria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduși la stadiul de ouă, sunt crescuți cu grijă timp de 40 de zile până își fac propria „fabrică” de mătase, adică acea gogoașă pe care viermele și-o țese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat și deșirat pentru a obține firul de borangic, care mai apoi va fi tors și țesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai crește viermi de mătase. Cel puțin de 20 de ani nici nu se mai știe că există viermi de mătase… Este destul de greu să duci tradiția mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă muncești și vine și remunerația pe urmă… este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creștem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spațiu unde să-i creștem”, povestește Cristina Niculescu.

Cristina Niculescu este invitată miercuri, 23 iunie, la Muzeul Ţăranului pentru a arăta publicului vizitator, frumoasele sale ţesături din borangic şi pentru a ne vorbi despre meşteșugul său. Minunatele sale creaţii sunt prezentate în expoziţia Pe firul de borangic.

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

ARTICOLE SIMILARE

Gestul impresionant făcut de Jon Bon Jovi pentru bugetarii americani

Andreea Damian

Åžtiați că deținuții din Marea Britanie își hărțuiesc victimele pe Facebook?

realitatea

La ce ne așteptăm la Globurile de Aur: De la Jennifer Aniston și Ricky Gervais la Jennifer Lopez

realitatea

Săracii copii bogați ai planetei. Au strâns averi colosale

Andreea Damian

Recomandare TABU: „Acasă” de Radu Ciorniciuc. Hitul documentar despre familia din Delta Văcărești

Ciocîrlan

Peste 800 de noi votanţi la Oscar invitaţi în 2020. Pe listă se află și trei românce

Andreea Damian

Scrie un comentariu