Tabu
lifestyle

Elena Udrea A ECLIPSAT CONCURENTELE la un concurs de Miss

Elena Udrea arată că este o femeie care are grijă de aspectul său, iar ultima dovadă în acest sens a fost dată la un concurs de Miss, la care fostul ministru al Turismului a fost preşedinte de juriu.

După ce toate concurentele şi-au terminat reprezentanţiile, Udrea a înmânat premiul special pe care l-a acordat în calitate de preşedinte al juriului.

“Motivele au fost nu numai frumuseţea şi rafinamentul ei, ci şi faptul că a ales să recite o poezie sensibilă, compusă chiar de ea. Mi-am amintit de faptul că şi eu, la singurul concurs de Miss la care am participat vreodată, în liceu, am ales să recit o poezie. Este adevărat, nu-mi aparţinea, ci era a lui Ion Minulescu. La fel ca şi în cazul Nicoletei, nu am luat titlul, dar am primit premiul preşedintelui juriului. Aşa că m-am gândit să dau şi eu o şansă culturii…”, a spus Elena Udrea pe contul ei de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

HOROSCOP CHINEZESC 2013 – Anul Sarpelui de apa

Primul bolnav de EBOLA din Romania?!

Fanny Ardant: “Vreau să trăiesc într-un permanent menage a trois!”

realitatea

Programul romanilor la OLIMPIADA (Joi, Ziua 13)

Dana Savuica a revenit pe podium la Fashion TV Winter Festival 2015

Cum se evalueaza o companie romaneasca in vremuri de criza?

realitatea

Scrie un comentariu