Tabu
LIFESTYLESlider

După alerta produselor congelate cu listeria, sunt retrase și merele verzi cu pesticid de la Lidl

Lidl Romania retrage merele verzi, sortimentul Golden Delicious, puse la vânzare în intervalul 24 iunie – 2 iulie 2018 din cauza cantității de pesticid Clorpirifos peste limita admisă de lege.

Din păcate, se pare că Lidl Romania a anunțat acest lucru doar în magazine – informația nu a apărut pe site-ul lor așa cum ar fi normal. Afișul de mai jos a fost fotografiat ieri, în jurul orei 18, într-un magazin din Hunedoara și postat apoi pe rețelele de socializare ale consumatorilor supărați.

sursa Facebook

Indignarea consumatorilor a crescut mai ales pentru că pe afiș se anunță merele se pot returna în 12 iulie deși produsul a fost pus în vânzare între 24 iunie – 2 iulie. Majoritatea clienților care au cumpărat aceste mere au reușit deja să le și consume. Cu tot cu pesticid.

„Clorpirifos poate provoca simptome precum lăcrimare, salivație, secreții bronșice, contractarea pupilelor (mioza), erupții, diaree sau spasme musculare. La anumite grupe de persoane (gravide, copii, persoane în vârstă sau cu un sistem imunitar scăzut) pot apărea simptome severe.”

Afișul cu merele contaminate a apărut la doar o zi după ce mai multe lanţuri de supermarketuri din țara noastră și-au anunțat clienții să returneze unele dintre produsele congelate cumpărate, după ce ANSVSA a anunțat că a fost notificată oficial că și România ar putea fi printre țările afectate de produsele contaminate cu bacteria Listeria Monocytogenes, bacterie ce a provocat deja nouă decese în Europa.

Marile lanțuri de magazine din România (Lidl, Carrefour, Profi, Mega Image, Penny și Metro) au notificat Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară că au retras de la vânzare mai multe sortimente de legume congelate ale companiei Greenyard din Ungaria, suspectate de contaminare cu Listeria Monocytogenes.

Este vorba de retragerea/ rechemarea unor produse congelate, precum mazăre, fasole, porumb, spanac, amestec mexican.

ARTICOLE SIMILARE

Reteta vegetariana – Supa rece de rosii cu busuioc!

realitatea

Declaratie socanta a lui Catalin Botezatu! “Am facut sex 24 de ore incontinuu!”

Comedia cea mai cinică din lume – Războiul rozelor – a împlinit 30 de ani și e genială ca în prima zi

Dora Constantinovici

Cele 7 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte sa cumperi biciclete de dama

realitatea

Criteriile de care femeile și bărbații țin cont atunci când își aleg outfitul sunt diferite, dar surprinzătoare

Andreea Damian

O substanță din oja preferată te-ar putea face să te îngrași

Andreea Damian

Scrie un comentariu