Tabu
CULTURE

A început Festivalul de Film de la Veneţia: 23 de lungmetraje în competiţie

Miercuri, 31 august, a debutat la Lido cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, cel mai vechi dintre festivalurile de cinema.

Douăzeci şi trei de lungmetraje sunt în competiţie pentru Leul de Aur, care va fi decernat pe 10 septembrie.

Lungmetrajul românesc „Spre Nord”, de Mihai Mincan, selectat în competiţia Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia.

La douăzeci de ani după ce a câştigat premiul de interpretare pentru „Far from paradise”, actriţa Julianne Moore este cea care prezidează juriul de la Veneţia anul acesta. Ea trebuie să se întâlnească miercuri, 31 august, cu ceilalţi membri ai juriului, printre care Audrey Diwan, regizoarea franceză care a câştigat Leul de Aur anul trecut, iranianca Leila Hatami (din „A Separation” de Asghar Farhadi) şi regizorul spaniol Rodrigo Sorogoyen.

Printre momentele culminante ale festivalului se numără sosirea vedetelor de la Hollywood.

De joi, 1 septembrie, Cate Blanchett ar trebui să urce treptele pentru „Tár” de Tidd Field, unde interpretează un dirijor genial, înaintea lui Timothée Chalamet care va sosi a doua zi. Franco-americanul, care a câştigat anul aprecieri pentru „Dune”, revine cu „Bones and All”, noul film al lui Luca Guadagnino, autorul „Call Me By Your Name”.

De asemenea, la Veneţia ar urma să sosească şi Penélope Cruz pentru două filme, Isabelle Huppert şi fenomenul pop britanic Harry Styles, care joacă în filmul regizat de partenera sa Olivia Wilde („Don’t Worry Darling”).

Una dintre cele mai aşteptate vedete este probabil actriţa cubaneză din „Blonde”, Ana de Armas, noua Marilyn Monroe. Acest film biografic fictiv, de Andrew Dominik („Asasinarea lui Jesse James de laşul Robert Ford”), se bazează pe povestea cu acelaşi titlu, „Blonde”, a romancierei Joyce Carol Oates.

De asemenea, aşteptate cu nerăbdare de cinefili sunt noile filme de Alejandro González Iñárritu („The Revenant”, „Birdman”), de Darren Aronofsky („Requiem for a Dream”, „Pi”), sau de Joanna Hogg, cu Tilda Swinton, sau ale iranianului Jafar Panahi şi veteranilor Walter Hill şi Paul Schrader.

ARTICOLE SIMILARE

Greta Thunberg crede că adulții subestimează „copiii supărați”

realitatea

De ce piesa „Brown Sugar” de la Rolling Stones este „uimitor de jignitoare”?

Andreea Damian

Dino Parc Rasnov organizeaza primul Halloween printre dinozauri din Romania!

realitatea

Stiati ca femeile care consuma alcool sunt mai slabe?

realitatea

Sărbătoritul zilei de 1 august

realitatea

Sărbătoritul zilei de 3 iunie

realitatea

Scrie un comentariu